Neuroni beţi
25 Apr 2010 Oamenii care beau sunt mai deştepţi. Alcool. Că la alcool mă refer. Pentru asta există şi o explicaţie. Imaginaţi-vă următorul scenariu:
Africa. Savană. Cald. O turmă de zebre paşte liniştită. Se află chiar lângă o apă, aşa că nu duc lipsă de nimic. Se simt fericite. Însă în iarba deasă şi uscată le aşteaptă pericolul. Patru leoaice flămânde le pândesc tăcute. Aşteaptă momentul potrivit pentru a declanşa atacul. Tensiunea creşte, parcă şi căldura e mai mare. Soarele mare de un portocaliu roşiatic este singurul martor la cele intamplate (el mi-a povestit). Deodata leoaicele se lansează cu o viteză uluitoare. Zebrele simt pericolul şi încep să fugă. Deoarece sunt o turmă, nu fuge fiecare zebră bezmetică prin savană. Sunt organizate. Aleargă în aceeaşi direcţie. Leoaicele vin foarte repede în urma lor. Există câteva zebre care rămân în urmă. Puii, zebrele batrâne şi cele rănite. Deci zebrele mai lente. Leoaicele reuşesc să prindă de această dată o zebră care are o problemă la un picior. Se reped asupra ei şi o ucid cu sânge rece. Acum pot sta liniştite să-şi savureze prada.
Buuuun. Acum, ce legatură au toate acestea cu alcoolul? Ei bine, gandiţi-vă că zebrele sunt neuronii, iar leoaicele sunt alcoolul. După cum ştim cu toţii consumul de alcool distruge (omoară şi mănâncă) neuronii. Şi alcoolul, gândind eficient, îi distruge pe cei mai lenţi (proşti). Ce se intamplă cu turma după ce zebrele lente sunt omorâte? Turma se mişcă mai repede. Pentru că se ştie că un grup se mişca în ritmul celui mai lent membru (pentru ca acesta să ţina pasul). Deci, alcoolul distruge neuronii lenţi, făcând ca noi sa avem o gândire mai rapidă şi mai lucidă. Însă când a reuşit să îi distrugă pe toţi cei lenţi va trece la neuroni din ce în ce mai rapizi şi totul o va lua pe o pantă descendentă. Aşa că bea cu simţ!
4 comentarii
Verde
20 Apr 2010 Lui Martin îi plăcea verdele. Verdele e o culoare frumoasă, crede Martin. Intreaga garderobă îi era verde. Pereţii casei lui erau verzi. Maşina verde. Şi-a vopsit până şi câinele verde. Şi având în vedere că uniformele soldaţilor sunt verzi, Martin s-a înrolat în armată. Batalionul din care făcea parte a fost trimis să lupte în Irak. Martin ar fi preferat Vietnam. Era mai verde. Într-o după amiază însorită, cu soare galben şi nisip ... (ce culoare are nisipul?), lângă Martin căzu o grenadă defensivă. Fără cui. "E verde!", exclamă Martin. Grenada explodă. Martin se trezi a doua zi la spital. Fără mâini. Fu trimis acasă şi primi un ajutor financiar substanţial de la stat. A fost şi decorat. De Crăciun, mătuşa lui din Australia, care nu ştia despre eveniment, îi făcu o vizită. Îi cumpără un cadou. O pereche de mănuşi. Ştia că o să-i placă lui Martin. Erau verzi. Mătuşa lui nu s-a mai întors în Australia. A rămas pe în pământ românesc. Coroanele erau verzi. Verdele e o culoare frumoasă, crede Martin.
2 comentarii
Undeva în viitor
13 Apr 2010 Aprilie 3022. X129 era la coasă. Datorită celui de-al treilea război mondial din anul 2103 omenirea a ajuns din nou în epoca primitivă. În cei aproape 1000 de ani care au trecut de atunci, oamenii au redescoperit roata şi prelucrarea metalelor. Dar ei nu mai erau cele mai inteligente fiinţe de pe Pământ. Acestea erau oile. X129 era sclavul unei oi. El era un om. Oaia stăpână îl trimise la cosit pentru a-i aduce iarbă proaspătă. Nici oile nu erau foarte evoluate, însa reuşiseră să dezvolte un limbaj asemănător cu al oamenilor, de la care, dupa război, au preluat majoritatea tehnologiilor, chiar şi dezvoltând unele dintre ele, cum ar fi laserul. Trupele SS (Super Sheep) foloseau arme cu laser. Aceste trupe erau cele care menţineau ordinea pe planetă, având grijă ca oamenii să nu se revolte. Şi ajungem din nou la X129 care continua să cosească: hâşt, hâşt. Când se puse jos sa mănânce ceva, văzu cum cerul deveni roz, apoi roşu, apoi de un alb orbitor... şi BUM!!!
Concluzia: Să nu laşi o oaie să se joace cu bomba atomică.
3 comentarii
Un arici mort
06 Apr 2010 Vrând să scriu ceva pe blog şi neavând nicio idee, m-am gandit să mă uit la postările de pe vechiul blog. Acolo am găsit un articol simpatic pe care o să-l postez şi aici pentru că poate nu mi s-a părut simpatic numai mie şi mai sunt şi unii care nu l-au văzut. Aveţi textul mai jos.
Nu mă grăbesc. Nu am de ce. O pisică neagră se uită la mine.
Azi am văzut un arici mort. I-am facut şi poza, dar mi-e lene să o pun pe blog. Oricum nu arăta prea bine. Şi nici nu era un arici cunoscut. Era un arici oarecare. Dacă ar fi fost un VIA (very important arici) probabil aş fi pus poza. Oricum, chiar dacă e mort, ar trebui să îmi mulţumească. L-am făcut cunoscut. A ajuns un VIDA (very important dead arici).
Mă gândeam că oamenii sunt mai uniţi decât aricii. Pe el cine îl jeleşte? Cine îl îngroapă? Noi dacă mergem să mâncăm o pizza cu cineva şi moare, ne pare rău. El a mers cu prietenii lui să mănânce ce mănâncă aricii şi pe ei nu îi interesează că a murit. Poate nici nu au aflat. Fără tv, net, ziare e greu să afle. Aşa că m-am gândit să scriu eu despre el. Pentru ca, în momentul în care aricii vor avea acces la internet, să-mi citească blogul şi să afle că prietenul lor a murit. Îl chema Grigore.
Odihnească-se în pace!
3 comentarii
Greu la supermarket
03 Apr 2010 Cred că toată lumea merge la supermarket la cumpărături. Şi toată lumea stă la rând să le plătească. De fapt aproape toată lumea. Că îs unii care merg acolo doar ca să ia o gustărică. Mai demult, ca românul care se uită la filme americane şi îl vede pe Brad Pitt cum linge unt de arahide, mi-am cumpărat şi eu să văd ce gust are untul lins la Hollywood. Când am ajuns cu el acasă, am observad că era deja lins. Ceva român mult mai curios decât mine şi-a băgat deja degetul în el. Dar nu despre ăştia am vrut să scriu. Că ăştia îs mulţi şi ar trebui împuşcaţi şi nu scris despre ei.
Vreau să vorbesc despre cei care chiar cumpără şi stau la coadă. Îşi pun produsele frumos din coş pe bandă. Pe urmă se deplasează încet deodată cu banda. Apoi ajung la casă. Angajatul ia fiecare produs şi îl scanează, după care le cere banii. Până aici totul e în regulă. Aşa face oricine. Însă se întâmplă foarte des ca atunci cănd angajatul le spune unora cât au de plătit aceşti intră în panică. Şi nu pentru faptul că nu ar avea atăţia bani la ei. Par foarte surprinşi că li s-au cerut bani. Încep să tremure în timp ce caută disperaţi în portmoneu sau, mai rău, să caute prima dată portmoneul în geantă. Pentru ei pare o surpriză imensă că au de plătit. Au emoţii foarte mari pentru că toţi cei din spatele lor trebuie să aştepte după ei.
Ca să nu mai tremure şi să nu mai aibă emoţii am nişte sfaturi foarte utile. Atunci când aşteaptă la rând şi merg foarte încet deodată cu banda ar avea tot timpul din lume sa-şi caute portmoneul, să-l deschidă frumos, să-şi pregătească banii (asta nu înseamnă neapărat că tre să calculeze exact cât au de dat) şi când ajung la casă totul o să meargă repede şi uşor şi pentru ei şi pentru angajat şi pentru ală mare, grăbit, ipotetic şi negru din spatele lor care odată şi-o odată tot o să se enerveze mai mult decât ar fi cazul şi o să-i mângâie cu o palmă după cap dacă mai stau o jumătate de oră până îşi caută banii.
2 comentarii
Pierdut ţestoasă
02 Apr 2010
Cât de retardat tre să fii să pierzi o broască ţestoasă? Şi să-i mai şi faci descrierea în anunţ, de parcă e plină strada de ţestoase care fug de ici colo şi nu poţi să le deosebeşti.
Îi mulţumesc lui Cipri pentru poză şi text.
5 comentarii
Jon Lajoie - Radio friendly song
29 Mar 2010Taguri: net
3 comentarii
